//
Cosmetice Ladys - Inscriere Reprezentanti Gratuit

Alte noua banci din SUA au dat faliment

Numărul băncilor din Statele Unite ce au dat faliment de la începutul anului a ajuns la 115, după ce autorităţile americane de reglementare au închis alte nouă bănci regionale, potrivit Bloomberg.

Grupul bancar U.S. Bancorp a preluat vineri cele nouă bănci, cu 153 de unităţi bancare, active de 19,4 miliarde de dolari şi depozite de 15,4 miliarde de dolari la 30 septembrie, conform datelor FDIC, societatea care administrează schema de garantare a depozitelor din SUA.

Şi băncile mari au probleme

California National Bank, una dintre cele nouă bănci închise acum, cu sediul în Los Angeles, reprezintă al patrulea mare faliment bancar din acest an. Cea mai mare bancă regională declarată falimentară în 2009 este Colonial Bank, ale cărei active însumau 25 miliarde de dolari. De la crizei, cel mai răsunator faliment bancar a fost cel al Washington Mutual, din septembrie 2008, ce deţinea active de 307 miliarde de dolari. În 2008, guvernul a închis 25 de bănci americane, faţă de doar trei în 2007.
Sursa: adevarul.ro

Stiri asemanatoare:

    Numărul băncilor regionale din Statele Unite care au dat faliment de la începutul anului a depăşit 100, după ce alte şapte bănci americane şi-au anunţat falimentul, relatează AFP. În 2009 au falimentat 106 bănci regionale. Pragul de 100 de falimente într-un singur an nu a mai fost depăşit din 1992, din timpul crizei “creditelor şi

    Numărul băncilor care au intrat în faliment în Statele Unite în acest an a ajuns la 123, record în perioada de după anul 1992, după ce autorităţile americane au închis încă trei bănci, potrivit Bloomberg. Două din cele trei bănci, Orion Bank şi Century Bank din Florida, au fost preluate de Iberiabank, cu sediul în Louisiana, care şi-a

    Două bănci din Grecia – Alpha Bank şi EFG Eurobank – şi-au alăturat forţele, cum se arată în comunicatul de luni, “pentru a fonda cea mai mare bancă elenă”. Şi cum noul grup bancar este acţionarul majoritar în două bănci româneşti, Alpha Bank şi Bancpost, va fi inevitabilă fuziunea lor. Cele două bănci ocupă, acum,

    Din totalul celor 993.654 de firme şi persoane fizice care aveau contractate credite mai mari de 20.000 de lei până la finele lunii septembrie, 214.690 înregistrau restanţe la plata ratelor, ceea ce reprezintă peste 21% din totalul debitorilor, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). Ca valoare, din totalul sumelor datorate de firme şi populaţie, de

    Profitul net al Goldman Sachs, a cincea mare bancă din Statele Unite în funcţie de active, a scăzut cu 21% în primul trimestru, de la 3,46 miliarde de dolari în primele trei luni ale anului trecut la 2,74 miliarde de dolari, transmite Bloomberg. Citește mai departe… Sursa: {sursa}

    Industrial&Commercial Bank of China (ICBC), cea mai profitabilă bancă din lume, a raportat o creştere de 30% a câştigului în primul trimestru, la 53,8 miliarde de yuani (8,3 miliarde dolari), cu 50% mai mult ca JPMorgan, instituţia de credit cu cele mai bune rezultate din SUA. Sursa: {sursa}

    Potenţialul de creştere al sistemului bancar românesc atrage grupurile financiare. Activele au preţuri mult mai mici, iar forţa de muncă este ieftină. Marile grupuri financiare îşi plănuiesc extinderea pe pieţele emergente. România nu este ocolită. Juergen Fitschen, membru în Consiliul de Administraţie al Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, anunţa în urmă cu

    Bani pentru CNT. SUA vor dezgheţa 1.5 miliarde dolari in active libiene ca sa ofere ajutor umanitar fortelor de opozitie dupa rasturnarea regimului lui Muammar Gaddafi, o declarat o sursa ONU, citata de RIAN. Sursa:http://www.rssmonster.ro/SUA-elibereaza-active-libiene-de-1-5-miliarde-de-dolari

    Grupul financiar american CIT, specializat în finanţarea companiilor medii de retail, a anunţat că se plasează sub protecţia legii falimentului, ceea ce reprezentă al cincilea mare faliment din istoria Statelor Unite. „Consiliul de administraţie a aprobat propunerea de a depune în mod voluntar dosarul la tribunalul pentru falimente al districtului sud din New York“, a

    Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană şi una dintre cele mai mari din lume va intra pe piaţa românească începând de anul viitor, pe segmentul clienţilor corporate, însă nu prin achiziţii, adeclarat, pentru Reuters, directorul pentru Germania al companiei, Juergen Fitschen. În prezent, Deutsche Bank are deschis în România un birou. Mai citeşte şi:Deutsche Bank:

Lasa un comentariu

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD