"
Anul acesta bucureştenii au fost mai cumpătaţi la
mâncare, astfel că în ultimele trei zile s-au înregistrat doar 300
de persoane care aveau afecţiuni difestive, potrivit datelor
furnizate de SAMB

Directorul medical de la Serviciul de Ambulanţă al Municipiului
Bucureşti (SAMB), doctor Alis Grasu, a declarat pentru Gândul că,
de joi până dumincă la ora 15, 3.192 de persoane au apelat la
ambulanţă pentru diferite afecţiuni, de la crize biliare şi până la
come alcolice. În plus, numărul persoanelor care au apelat la
serviciul ambulanţei în Bucureşti şi Ilfov este de 3.700. "În
această perioadă aproximativ 700 de persoane au apelat la ambulanţă
pentru că aveau afecţiuni respiratorii. În plus, s-au mai
înregistrat 120 de persoane căzute în stradă, pentru că s-au
împiedicat, au făcut infart miocardic sau din cauza comelor", ne-a
spus dr. Grasu. În acelaşi timp, directorul medical al SAMB a mai
completat că anul acesta bucureştenii au fost mai cumpătaţi la
mâncare, astfel că în ultimele trei zile s-au înregistrat doar 300
de persoane care aveau afecţiuni difestive. "Comparativ cu datele
de anul trecut, numărul solicitărilor a crescut cu 20 la sută, iar
comparativ cu o zi obişnuită numărul persoanelor care au apelat
serviciul ambulanţei a crescut cu 35 la sută", ne-a mai spus dr.
Alis Grasu.
Medicii recomandă să evităm excesele
Pentru a evita crizele biliare provocate de consumul în exces al
alimentelor şi al băuturilor, medicii nutriţionişti recomandă mese
echilibrate, în care alimentele grase să alterneze cu fructe,
legume şi ceaiuri din plante. În plus, specialiştii recomandă
diabeticilor ca mesele din perioada sărbătorilor de iarnă să se
încadreze în recomandările făcute de medic. Astfel, prăjiturile nu
trebuie să conţină zahăr, în prezent existând cofetării care
prepară produse pentru suferinzii de diabet. Persoanele cu
hipertensiune, cardiacii şi cei cu afecţiuni renale trebuie să
evite alimentele sărate, iar hepaticilor le este recomandat să
evite să bea alcool. În plus, persoanele care au postit postit 40
de zile trebuie să înceapa masa cu alimente mai uşoare şi în
cantităţi mici. Ar fi de preferat carenea de peşte, de curcan
asortate cu multe legume şi fructe La sfârşitul mesei festive, este
indicată o ceaşcă de cafea neagră sau un pahar dintr-o băutură
alcoolică pe bază de plante, ambele lichide avînd proprietatea de a
uşura digestia.
Sursa: gandul.info