Meteorologii au lansat o atenţionare cod galben de ploi pentru
11 judeţe din vestul şi sud-vestul ţării, care va intra în vigoare
sâmbătă, între orele 3.00 şi 18.00. În această perioadă cantităţile
de precipitaţii din zonele vizate pot depăşi 20 de litri pe metrul
pătrat.
Judeţele avertizate cu cod galben sunt Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea,
Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara
Meteorologii au emis o avertizare de cod galben, valabilă
duminică între orele 6.00 – 22.00, în sud-vestul ţării şi în zona
de munte unde va ninge puternic, iar vântul va avea intensificări
susţinute viscolind zăpada.
În regiunile sudice si sud-estice precipitaţiile vor fi sub
formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii
restrânse 25-30 de litri pe metru
Meteorologii au lansat o atenţionare cod galben de ploi pentru
11 judeţe din vestul şi sud-vestul ţării, care va intra în vigoare
sâmbătă, între orele 3.00 şi 18.00. În această perioadă cantităţile
de precipitaţii din zonele vizate pot depăşi 20 de litri pe metrul
pătrat.
Judeţele avertizate cu cod galben sunt Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea,
Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii pentru 16 judeţe din sudul, sud-vestul şi centrul ţării, valabilă de luni seară, ora 18.00, până marţi, la ora 21.00.Potrivit avertizării transmise de meteorologi, de luni, ora 18.00, până marţi, la ora 21.00, vor fi averse în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă vor
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori şi vânt
puternic, valabilă de sâmbătă de la ora 12.00 până luni dimineaţă,
la ora 9.00, şi care va afecta jumătatea sudică a ţării.
Astfel, vor fi afectate 21 de judeţe şi municipiul Bucureşti.
Cele 21 de judeţe sunt Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea,
Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj,
Prahova,
Meteorologii au prelungit atenţionarea cod galben până duminică dimineaţă, la ora 6.00.Avertizarea se referă la ploi însemnate în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 30 de litri pe metru pătrat. Printre judeţele afectate se numără Braşov, Argeş, Buzău, Bacău şi Maramureş. Hidrologii au instituit cod roşu pe râurile Arpaşul Mare
Meteorologii au emis, astăzi, o atenţionare de tip cod galben
pentru judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi şi
Ialomiţa, în perioada 1 februarie, ora 15.00 – 2 februarie, ora
3.00, fiind aşteptate ninsori, informează Mediafax.
Adminitraţia Naţională de Meteorologie precizează că în intervalul
menţionat, în Sud-Estul ţării vor fi precipitaţii, predominant
ninsori, iar în Dobrogea, Bărăgan şi Lunca Dunării vântul se

Meteorologii au extins până miercuri, ora 21, Codul galben de ploi torenţiale, vânt,
grindină şi descărcări electrice, pentru 13 judeţe
din nordul şi centrul Moldovei, estul Transilvaniei şi zona Carpaţilor
Orientali.
Sursa: {sursa}
Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod galben de ploi torenţiale, vânt şi grindină, valabilă de luni la prânz până marţi seară, pentru 13 judeţe din nordul şi centrul Moldovei, estul Transilvaniei şi zona Carpaţilor Orientali.
Sursa: {sursa}