//
Cosmetice Ladys - Inscriere Reprezentanti Gratuit

Boc: Aş fi fost un laş dacă aş fi demisionat. Vor fi probleme cu pensiile şi salariile la finele anului dacă nu respectăm angajamentul cu FMI

"
Premierul în exerciţiu, Emil Boc, a confirmat că PD-L a luat în calcul, înainte de dezbaterea moţiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului, varianta demisiei Guvernului, dar spune că în opinia sa ar fi fost un gest de laşitate. "Aş fi fost un laş. A fost o discuţie în acest sens, nu neg, dar dacă aş fi făcut acest gest ar fi trebuit să recunosc că nu am avut curajul să duc în Parlament nişte legi", a mărturisit şeful democrat-liberalilor, în cadrul unei emisiuni TV.

El a evitat, de altfel, să dezvăluie care a fost propunerea partidului său, trimisă preşedintelui, pentru postul de premier. "Ne-am consultat dimineaţa la partid, am transmis o propunere politică, dar care nu a fost acceptată de preşedinte", a spus Boc. Întrebat dacă propunerea PDL a fost Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, el a evitat să răspundă, arătând că nu poate nici să confirme, nici să infirme această variantă.

Previziuni sumbre

Boc a mai susţinut că statul va avea probleme cu plata pensiilor şi a salariilor la finele lunii noiembrie şi în luna decembrie, dacă Legile pe care Guvernul s-a angajat să le promoveze, prin acordurile încheiate cu instituţiile financiare internaţionale, nu sunt adoptate. Premierul în exerciţiu a ţinut să dea asigurări că, în prezent, nu există probleme cu plata pensiilor şi salariilor, însă situaţia va fi dificilă la finele lunii noiembrie şi în decembrie, dacă nu sunt respectate angajamentele internaţionale: adoptarea Legii sistemului de pensii, a Legii responsabilităţii fiscale şi dacă Legea bugetului de stat nu este trimisă la Parlament.
De altfel, el a declarat că, până în trimestrul al III-lea, Guvernul s-a achitat de toate obligaţiile asumate prin acordurile cu FMI şi CE şi a precizat că, la 1 octombrie, deficitul bugetar era de 5,04 din PIB, în condiţiile în care Acordul cu FMI permite un deficit de 5,05%.

Nu confirmă că vor fi un milion de şomeri în 2010

În ceea ce priveşte rata şomajului, Emil Boc a declarat că nu are "niciun temei" pentru a confirma datele secretarului de stat din Ministerul Muncii, Mihai Şeitan, potrivit căruia numărul şomerilor poate ajunge la 1 milion în 2010, şi spune că numărul bugetarilor care vor fi concediaţi va fi decis în funcţie de resursele financiare. "În funcţie de câţi bani vom avea, vom decide în 2010 exact numărul de personal, nu există o cifră prestabilită. Este vorba despre economii care se fac, nu despre persoane. (...) Nu există în niciun acord semnat de România o cifră prestabilită de concedieri", a spus prim-ministrul în exerciţiu.

Sursa: gandul.info

Stiri asemanatoare:

Lasa un comentariu

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD