//
Cosmetice Ladys - Inscriere Reprezentanti Gratuit

Cocaina si heroina continua sa domine piata europeana a drogurilor

"Cocaina şi heroina continuă să domine piaţa europeană şi, în situaţia actuală, puţine elemente lasă să se întrevadă o scăderea a consumului în Europa", menţionează cu îngrijorare Wolfgang Götz, directorul Observatorul european al drogurilor şi toxicomaniilor (OEDT).

22% dintre europenii care au început un tratament de dezintoxicare au fost consumatori de cocaină.

Cocaina rămâne drogul cel mai consumat din Europa, după canabis, potrivit rapostului OEDT.

Statisticile arată că 13 milioane de europeni adulţi (cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani) au consumat cocaină cel puţin o dată în viaţă. Numărul celor care au consumat canabis, cel puţin o dată în viaţă. este de 74 de milioane de persoane.

"Nivelurile actuale de consum rămân ridicate şi continuă să crească în anumite zone", menţionează agenţia europeană. Există serioase îngrijorări că în Marea Britanie, Danemarca sau Spania, cocaina ar putea înlocui amfetamina şi ecstasy.

Numărul consumatorilor de droguri a crescut cu 15% în Irlanda, Italia, Letonia, Portugalia şi Marea Britanie.

Doar 1,4 milioane de europeni sunt consumatori de opium, drogul preferat al asiaticilor.

Circa 4% dintre decesele tinerilor europeni cu vârste cuprinse între 15 şi 39 de ani sunt provocate de droguri.

Datele prezentate de OEDT subliniază o scădere continuă a consumului de canabis, în special în rândul tinerilor şi în mod deosebit în ţările din Europa de vest, în Croaţia şi Slovenia.
Sursa: adevarul.ro

Stiri asemanatoare:

    Noua persoane au fost retinute de procurorii DIICOT, dupa ce anchetatorii de combatere a crimei organizate au stabilit ca acestia expediau din Italia, prin societati de curierat, heroina si cocaina, droguri pe care le vindeau în sectorul 3 al Capitalei. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial

    După zile întregi de cercetări pe un iaht luxos, autorităţile britanice au capturat cea mai mare cantitate de droguri de mare risc din istoria judiciară. Forţele de ordine au confiscat 1,2 tone de cocaină, valoarea stupefiantului pe piaţă ridicându-se la 300 de milioane de lire sterline. Sursa:http://www.adevarul.ro/international/europa/cocaina-marea_britanie-captura-record-droguri-iaht_0_529147569.html

    Europa a devenit o piata de desfacere a drogurilor aproape la fel de mare ca cea americana. In ciuda eforturilor de a stopa consumul si productia de droguri, pretul cocainei a scazut pe piata europeana, iar consumul a crescut fata de anul precedent, conform raportului anual efectuat de United Nations Office on Drugs and Crimes.

    Poliţişti de la Direcţia Rutieră din Inspectoratul General de Poliţie şi Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei au fost fost timp de trei ore, vineri noapte, pe urmele şoferilor care conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice şi a substanţelor stupefiante. Imaginea anterioara Imaginea urmatoare Este pentru prima dată în România când s-a efectuat un control în trafic în

    O treime dintre tinerii infractori deţinuţi în Marea Britanie, cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani, sunt străini, românii situându-se pe locul al doilea în acest clasament, după somalezi, relatează The Sun, în ediţia electronică. Sursa:http://www.rssmonster.ro/O-noua-statistica-dezamagitoare-Infractorii-romani-pe-locul-doi-in-clasamentul-detinutilor-intre-10-si-18-ani-din-Marea-Britanie

    Consumul de droguri ilegale a crescut de 2,5 ori în ultimii trei ani. Astfel, 4,1% din românii cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani au declarat că au consumat droguri în 2010, faţă de 1,7%, în 2007, conform celui mai recent studiu realizat de Agenţia Naţională Antiodrog (ANA). Sursa: {sursa}

    Aproximativ 2,7% dintre românii cu vârste de 15-64 au consumat droguri ilegale. Cel mai popular drog ilegal în România este cannabisul. Celelalte droguri ilegale, printre care marijuana, ecstasy, cocaină, sunt încercate cu precădere de populaţia tânără, de 15-34 ani. Citește mai departe… Sursa: {sursa}

    Marijuana, ecstasy, inhalante, cocaină, crack, amfetamine, halucinogene, heroină sau opiacee sunt droguri ilegale dar au fost încercate de 1,7% dintre români Dacă se iau în considerare şi medicamentele – tranchilizante, sedative, antidepresive – procentul românilor care au testat drogurile ajunge la 8,6%. Procentele se traduc simplu – 1.300.000 de români au testat pe pielea lor ce înseamnă substanţe interzise, relevă un raport

    Agenţi sârbi şi americani au realizat joi o captură de 2,8 tone de cocaină destinată pieţei europene, informează agenţia Tanjug, citând surse din cadrul serviciilor de securitate. “Valoarea cocainei confiscate este estimată la 120 milioane de euro, dar vândută pe stradă putea să aducă şi 250 de milioane de euro”, au precizat sursele, potrivit Agerpres. Autorităţile

    Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au reţinut, luni, nouă persoane, având vârste cuprinse între 22 şi 39 de ani, acuzate că au vândut droguri (heroină şi cocaină) pe raza sectorul… Sursa: {sursa}

Lasa un comentariu

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD