//
Cosmetice Ladys - Inscriere Reprezentanti Gratuit

Cum să îi spui copilului că nu există Moş Crăciun. Andreea Esca, Mihaela Rădulescu, Leonard Doroftei şi Elisabeta Lipă îţi dau sfaturi

"Psihologii spun că nu părinţii trebuie le dea copiilor dezamăgitoarea veste, iar când cei mici află de unii singuri, cel mai bine e ca cei mari să pună în locul Moşului o poveste

Când puştiul cel mare a venit la el să-i ceară să recunoască acum şi aici că Moş Crăciun nu există, Leonard Doroftei a rămas interzis. Se afla în Canada, la Quebec, iar băiatul lui s-a întors de la şcoală plângând pentru că învăţătoarea şi copiii au râs de el în clasă. "L-au făcut naiv şi credul", povesteşte pentru Gândul Doroftei, "fiindcă credea în Moş Crăciun". Campionul mondial s-a eschivat, spunându-i băiatului de 8 ani că "spiritul Crăciunului există în fiecare din noi". "Am fost sincer şi i-am spus că nu există, dar acum îmi reproşează: «Ce rău îmi pare că ştiu, ce bine ar fi fost să nu-mi spui». Fetiţa însă, la 6 ani, crede în Moş", mai zice Doroftei. "Crezi, primeşti - asta e ideea", glumeşte sportivul cu cei trei copii ai săi.

În vizită la Moş Crăciun

Copiii Andreei Esca deja îl aşteaptă pe Moş Crăciun. "Nici nu s-a pus vreodată problema că n-ar exista", spune pentru Gândul vedeta Pro Tv. "Alexia a auzit la şcoală, de la câţiva colegi, cum că părinţii sunt vinovaţi de cadouri, dar i-a catalogat drept «fraieri» pe toţi cei care au spus asta".

Elisabeta Lipă, mama unui băiat de 12 ani şi cea mai titrată canotoare română, spune că Dragoş crede în Moş: "Nici nu s-a pus problema altfel". Şi pentru a-i întări fiului său convingerea că simpaticul bătrânel aducător de daruri există, campiona a decis să-şi ducă băiatul în vacanţă în Laponia, la casa lui Moş Crăciun. "Acum umblu să-i fac paşaport. Încă nu ştie de surpriză. Ne-am gândit că la anul va fi mult mai mare şi că precis va afla altceva. Sunt conştientă că Moş Crăciun nu există, dar la fel de conştient îl aştept eu însămi în fiecare an. Pentru 2009 am pregătit un pomelnic", spune canotoarea de aur.

"Să cred sau să nu cred?"
Şi Mihaela Rădulescu păstrează misterul. "Moş Crăciun, ca şi Hanuka, sunt poveştile cele mai frumoase despre bucurie, despre a dărui şi a primi în dar, despre dorinţe şi iubire, despre familie. I-am transferat copilului meu emoţia aşteptării lui Moş Crăciun şi încă mai lucrăm la scrisoarea pentru el", mărturiseşte Mihaela Rădulescu pentru Gândul, de la Monaco, unde a participat alături de Ayan la un concurs de ornat căsuţe din turtă dulce.

Fiica cea mare a Nadiei Tătaru, proprietara radioului pentru copii Itsy Bitsy, a venit într-o zi de la şcoală, i-a spus mamei ei că unii copii i-au zis că nu există Moş Crăciun şi a întrebat-o: "Mamă, să cred sau să nu cred?". Şi a adus vorba şi de mult prea mulţii moşi de la televizor ori din fiecare magazin mare. "I-am răspuns că eu, Nadia, cred în Moş Crăciun. Iar despre moşii din magazine, i-am zis că toţi se bat să aibă un Moş Crăciun şi angajează actori pentru asta, dar că cel adevărat e bine mersi, la el acasă. Ciudat e că ea e convinsă că Moş Nicolae există, de Moş Crăciun nu era prea sigură...".

"Nu-i provoca dezamăgiri copilului"

Când mitul lui Moş Crăciun devine din ce în ce mai străveziu şi copiii încep să-i vadă barba de vată şi masca de plastic, unii părinţi decid că sunt destul de mari încât să suporte să vadă adevărul gol-goluţ. Nu-i chiar aşa, crede psihoterapeutul Alfred Dumitrescu: "Nu poţi să le spui că mama şi tata umblă prin supermarketuri să le cumpere lor cadouri. Poţi să spui o poveste, că Moş Crăciun a existat odată şi că rolul lui este preluat acum de fiecare dintre noi şi toţi părinţii pot să fie Moş Crăciun". Însă nu este treaba părinţilor să le distrugă copiilor credinţa în Moşul: "Ca părinte nu trebuie să te grăbeşti să-i provoci copilului tău dezamăgiri. Oricum, copilul nu va asimila decât ceea ce este capabil să asimileze. Te uiţi şi la felul în care îţi spune că a aflat că nu există Moşul, dacă îţi zice: «Nu-i aşa că Gigel e prost că nu crede că există», îi zici şi tu: «Aşa e, tată, e prost»". Însă, continuă el, nu trebuie să-ţi laşi copilul să creadă în Moş până la liceu, ca să nu ajungă să fie considerat tăntălăul clasei. Psihologul Daniela Gheorghe vorbeşte însufleţită despre darnicul bătrân, de parcă l-ar vedea în carne şi oase: "Nu trebuie să îi zicem niciodată, mai sunt puţine minuni în care cred copiii de azi, cărora li s-a răpit inocenţa, care văd totul la televizor, pe internet. Am clienţi care le-au spus copiilor lor de la trei ani, unora le e frică să nu-i acuze copilul că au minţit. Dar când se întâmplă asta, cel mai bine e să îi spui copilului: «Nu te-am minţit, Moş Crăciun e un simbol al bunătăţii, al dărniciei, iar bunătatea există dintotdeauna»".

Carmen Costea, psihopedagog la şcoala şi grădiniţele "Genesis", ştie că unii încep să plângă atunci când află că moşul cu barbă albă şi haină roşie nu este adevărat: "Trebuie să îi laşi atunci să se elibereze, iar apoi să le explici diferitele elemente ale sărbătorii: Moşul aduce cu el o atmosferă, bradul, darurile, iar lucrurile acestea sunt cât se poate de reale. Moş Crăciun nu e un personaj izolat, el aduce o atmosferă şi important e să nu se distrugă atmosfera de basm, e bine să fie incluşi în pregătirea Crăciunului şi să ajute la împodobirea bradului."
,

Sursa: gandul.info

Stiri asemanatoare:

Lasa un comentariu

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD