//
Cosmetice Ladys - Inscriere Reprezentanti Gratuit

Geoană şi Crin vor să-i ia faţa lui Băsescu de 1 Decembrie. Boc dă minimaraton, Berceanu – pene de struţ

"Geoană şi Crin pleacă la Timişoara, dar îi lasă lui Băsescu un banner uriaş pentru defilarea de la Arcul de Triumf. Boc şi Berceanu inaugurează miniautostrada Bechtel

Cum arată 1 Decembrie în an electoral. La Bucureşti, Traian Băsescu îi va avea în coastă de Ziua României pe Geoană şi Antonescu, care şi-au amplasat un banner electoral chiar în locul unde se va desfăşura defilarea. Cei doi au anunţat însă că merg la Timişoara, într-un gest de "restabilire a normalităţii".

Guvernul merge la Cluj pentru a inaugura 42 de kilometri din autostrada Bechtel. Boc va da startul unui minimaraton, iar ministrul Berceanu ar putea arăta neîncrezătorilor în "reuşitele" Guvernului la capitolul infrastructură penele de struţ. În Vrancea, social-democratul Marian Oprişan face doar un mic spectacol la casa de cultură. Nici pedelistul Gheorghe Falcă, la Arad, nu organizează ceva "cu mese, cu fasole, cu astea". În schimb, Gheorghe Ştefan "Pinalti", la Piatra Neamţ, face "nişte spectacole cu Axinte de la Vacanţa Mare". Singurul care pare să ţină stindardul sus este primarul sectorului 2, Neculai Onţanu.

Onţanu împarte bucureştenilor fasole, costiţă şi ţuică

Dacă, în Capitală, peste 1.300 de militari şi tehnică aferentă, aparţinând categoriilor de forţe ale Armatei României, Ministerului Internelor, SRI şi SPP vor defila pe sub Arcul de Triumf începând cu ora 10.00, la Timişoara, manifestările organizate în Piaţa Victoriei vor bate gongul unui mare spectacol folcloric, în jurul orei 16.30. După defilare, Traian Băsescu ar putea participa, dacă va fi invitat de primarul (General) al sectorului 2, Neculai Onţanu, proaspăt înălţat în grad de către preşedinte, la un pahar de ţuică şi o porţie de fasole cu costiţă.

Fostul pesedist organizează, cu sprijinul angajaţilor săi de la primărie, un adevărat festin de sector, oferind bucureştenilor nu mai puţin de 13.000 de porţii de fasole cu costiţă, precum şi un număr similar de pahare cu ţuică. Urmează exerciţii demonstrative ale forţelor de ordine.
Tripleta Antonescu-Geoană-Iohannis va putea încheia Ziua Naţională fie la un concert rock, începând cu ora 18.00, fie sub un mare foc de artificii programat pe malul Begăi, cu începere de la ora 19.

Baronii locali se jură că nu fac bairam. Oprişan: "Nici vorbă de vin fiert"

În restul ţării, manifestările organizate în alţi ani de baronii locali cu mult fast, vin fiert, mici, cârnaţi şi naţionalele sărmăluţe, se anunţă anul acesta, cu adevărat, de criză.

Marian Oprişan, cu o voce abia trezită din somn, ne declară cu aerul că va participa la o înmormântare: "Am organizat o defilare, cu participarea organizaţiilor locale, marcăm momentul, depunem coroane de flori".
Altceva?! "Altceva, ce?" se interesează nedumerit. Un mic, un vin fiert, un cârnăcior... "Nici vorbă. O să fie un spectacol la Casa de Cultură", mai spune Oprişan, cu o infinită tristeţe.

Pinalti: "Dăm nişte spectacole cu Axinte de la Vacanţa Mare"

Gheorghe Ştefan pare la fel de supărat pe viaţă ca şi Oprişan. "N-am organizat nimic, pe cuvântu meu!". Nimic, nimic? "Mă rog, nişte spectacole cu Axinte de la Vacanţa Mare şi nişte cântăreţi care dau spectacole." Unde? "În nişte comune. Dacă-l sunaţi pe Axinte, vă spune el, că nu mai ştiu...". Şi vinul fiert? "Niciun vin fiert!". Altceva? "Altceva, vineri, în ultima zi de campanie. Organizăm ceva la Târgu Neamţ, Roman şi Piatra Neamţ, dar e surpriză să vină lumea. Eu nici nu mă duc. O să fie nişte spectacole oferite de Traian Băsescu", mai spune totuşi Ştefan.

Gheorghe Falcă: "Nu organizăm noi mese cu fasole"

Nici finul preşedintelui Băsescu, Ghiţă Falcă, primarul de la Arad, nu are chef de bairam naţional. "Nu, nu organizăm nimic cu mese, cu fasole, cu astea. Nişte spectacole cu artişti locali şi cam atât. Dar noi, nici în alţi ani nu am organizat cine ştie ce", s-a scuzat Falcă.

Sursa: gandul.info

Stiri asemanatoare:

Lasa un comentariu

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD