//
Cosmetice Ladys - Inscriere Reprezentanti Gratuit

Guvernul Boc inaugureaza AUTOSTRADA IMPRUMUTURILOR. In 2010, Romania plateste numai pe dobanzi 2,5 mld. Euro, mai mult decat intregul buget de la Ministerul Transporturilor

"Anul viitor statul va cheltui mai mult pe plata dobânzilor la bănci, 2,5 miliarde de euro, decât întregul buget al ministerului Transporturilor, care va fi de sub două miliarde de euro.

În 2010 Executivul va lupta cu criza aşa cum a făcut-o şi în 2009: îndatorând şi mai mult populaţia pentru a putea acoperi diferenţa dintre veniturile bugetare scăzute de criză şi cheltuielile bugetare care au rămas, în mare parte, la fel ca în 2008, când România a avut o creştere economică record.

În ciuda unei datorii publice care a explodat în 2009 cu circa 14 miliarde euro, ajungând cel mai probabil la finele acestui an la aproximativ 40 de miliarde de euro (Finanţele nu au făcut încă publice datele exacte, cele mai recente fiind cele aferente lunii septembrie), soluţia Guvernului Boc este aceeaşi ca şi anul trecut: viaţa pe datorie.

Statul nu a reușit decât să reducă ritmul de îndatorare de la 38 la 32 de milioane de euro pe zi

În primul trimestru al anului viitor Finanţele au anunţat că vor să împrumute până la 2,8 miliarde de euro de la bănci, respectiv câte 32 de milioane de euro pe zi, inclusiv sărbătorile legale şi weekendurile. E drept, faţă de 2009, statul a reuşit "performanţa" de a reduce ritmul de îndatorare a populaţiei, respectiv creşterea datoriei publice, de la 38 de milioane de euro pe zi anul acesta la cele 32 de milioane programate pentru începutul lui 2010.

Deşi datele oficiale privind împrumuturile statului anul viitor nu au fost încă făcute publice, creditul minim luat de la bănci va fi de 12,5 miliarde de euro, dintre care 6 miliarde pentru a prelungi credite mai vechi (acestea nu se vor adăuga la datoria publică), circa 4 miliarde de euro pentru acoperirea deficitului bugetar şi măcar 2,5 miliarde de euro pentru plata dobânzilor la împrumuturile la care statul s-a angajat deja.

"Guvernul investiţiilor" ar putea ajunge în 2010 în situaţia absurdă de a cheltui mai mult cu dobânzile la bănci decât întregul buget al Transporturilor, respectiv 2,5 miliarde de euro pe dobânzi şi sub două miliarde de euro pentru ministerul transporturilor, buget din care oricum cea mai mare parte a banilor sunt folosiţi pentru subvenţionarea biletelor la CFR Călători.
Cine va mai împrumuta statul român

Problema cea mai mare a Finanțelor în 2010 ar putea fi nu dobânda la care se împrumută de la bănci ci chiar asigurarea împrumutului din partea bancherilor. Din ce în ce mai mulți analiști economici au atras atenția că multe bănci importante din România au ajuns aproape de limita expunerii față de statul român, respectiv aproape de limita maximă pe care o pot acorda drept credit Finanțelor. Cum decizia privind limita expunerii nu este luată de conducerea locală a băncilor ci de băncile-mamă, mai ales pe fondul aversiunii față de riscul economic din statele în curs de dezvoltare, în special din Europa Centrală și de Est, Finanțele vor avea probleme serioase în asigurarea creditelor necesare plății pensiilor, a salariilor, și a celorlalte cheltuieli curente. (V.R.)

Sursa: gandul.info

Stiri asemanatoare:

    Ministerul Finanţelor a împrumutat recent de la bănci o sumă echivalentă cu tranşa a treia de la FMI Finanţele continuă să se împrumute agresiv de la bănci, care oricum preferă să crediteze statul la dobânzi de 10%, la titlurile de stat în lei, având în vedere că cererea din partea populaţiei şi firmelor este ca şi inexistentă în ultima vreme.

    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii vrea să obţină pentru anul viitor un buget de peste 19 miliarde lei, faţă de 11 miliarde de lei în 2009, a declarat, vineri, ministrul de resort, Radu Berceanu. “Am cerut un buget de 19 miliarde şi ceva, cu 90% mai mult faţă de cel din acest an”, a spus Berceanu, după o conferinţă

    *În perioada 2009-2011, plata dobânzilor pentru creditele luate de stat la bancheri va totaliza peste 5,3 miliarde de euro, cât valoarea tuturor investiţiilor derulate în România anul trecut Anul trecut, statul român a împrumutat 9,5 miliarde de euro pentru a-şi acoperi cheltuielile, datoria publică urcând astfel de la 21,8% la peste 29% din PIB. În bani, creditul luat anul trecut de stat

    Guvernul României are în acest an un necesar de finanţare de 17,2 miliarde de euro, comparativ cu 17,6 miliarde de euro anul trecut, însă statul va împrumuta în total 18 miliarde de euro, urmând să constituie o rezervă de 800 de milioane de euro, estimează agenţia de evalure financiară Moody’s Sursa:http://www.gandul.info/financiar/cum-explica-moody-s-faptul-ca-desi-va-avea-nevoie-de-mai-putini-bani-decat-in-2011-romania-va-imprumuta-de-la-bancheri-mai-mult-anul-acesta-9341202

    Reduceri l Încurajaţi de perspectivele din ce în ce mai bune, bancherii creditează statul din ce în ce mai ieftin Băncile sunt dispuse acum să crediteze statul român în lei la dobânzi substanţial mai mici decât anul trecut, respectiv în loc să ceară peste 14% pe an, ca în ianuarie 2009, acum se mulţumesc şi cu mai puţin de 9%. Finanţele

     1,56 miliarde de euro. Este suma totală a dobânzilor şi comisioanelor pe care Ministerul Finanţelor trebuie să o achite FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale pentru împrumuturile din primul acord de tip stand-by. Un document al Finanţelor arată că vârful de plată al datoriei va fi în anul 2015. În 2009, anul

    Ca să nu depăşească deficitul bugetar trasat de FMI, autorităţile au “împins” în 2010 o serie de cheltuieli Statul a cheltuit în 2009 cu 8,5 miliarde de euro mai mult decât şi-a permis, încheind anul cu un deficit bugetar de 7,2% din PIB, faţă de 7,3% din PIB, cât îi dădea voie acordul de finanţare încheiat cu FMI. Oficial, România a

    Ministerul Culturii si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului primesc anul viitor mai multi bani decat era prevazut initial prin proiectul de buget pe 2012. In schimb, s-au gasit mai putini bani pentru Ministerul Economiei, comparativ cu forma initiala a proiectului publicat de Ministerul Finantelor. MDRT a primit in plus peste 300 de milioane de

    În timp ce membrii camerelor reunite ale Parlamentului au ascultat, luni, discursul lui Traian Basescu, statul român s-a îndatorat cu înca 2,4 milioane de euro la banci. Sedinta, în care presedintele a atras atentia, printre altele, asupra pericolului unei datorii publice prea mari, a durat aproximativ o ora, un minut si 20 de secunde. În

    Proiectul de buget pe 2010 este construit pe un curs mediu de 4,25 lei pentru un euro şi pe datele transmise de ordonatorii de credite înainte de căderea Cabinetului Boc. Potrivit secretarului de stat în Ministerul de Finanţe, Gheorghe Gherghina, bugetul pe anul viitor este discutat, în acest moment, la nivel de experţi. Oficialul a precizat,

Lasa un comentariu

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD