"

"Aţi răcit?", a fost întrebarea pe care un ziarist i-a
adresat-o, vineri, premierului demis Emil Boc, având în vedere că
în timpul summit-ului Iniţiativei Central Europene (prezidat de
şeful Executivului) el uneori tuşea şi îşi ştergea nasul. "Nu mor
caii când vor câinii", i-a replicat tăios şeful Executivului,
ieşind rapid din sala unde a avut loc reuniunea diplomatică.
Reacţia iritată a lui Emil Boc a survenit în urma unei alte
întrebări "indiscrete" din partea mass-mediei: dacă s-a vaccinat
contra virusului AH1N1. "Păi, nu s-a vaccinat nimeni în România,
până în acest moment, pentru că nu există acest vaccin. Când va fi,
evident, că voi intra în categoriile prevăzute de lege şi de
strategia Ministerului Sănătăţii pentru un asemenea virus", a spus
prim-ministrul în exerciţiu.
"Nu voi accepta ca în România copiii să fie testeri sau
cobai"
În ceea ce priveşte situaţia importului de vaccinuri, după ce
Guvernul a cerut companiei britanice GlaxoSmithKline să-şi asume
prin contract responsabilitatea pentru efectele secundare, Boc a
susţinut că vaccinarea copiiilor va avea loc în luna ianuarie. "În
privinţa adulţilor, în 26 noiembrie vom începe vaccinarea adulţilor
cu cele 1,3 milioane de doze produse la Institutul Cantacuzino şi
care vor fi pregătite până atunci. În ceea ce priveşte vaccinarea
copiilor, am luat decizia în Guvern, în urma faptului că furnizorul
de vaccin pentru copii din străinătate nu-şi asumă
responsabilitatea pentru efectele secundare, am decis să nu
importăm dacă producătorul vaccinului nu-şi asumă responsabilitatea
pentru vaccin aşa cum orice medicament trebuie să aibă într-o ţară
democratică sau într-o Europă democratică în care trăim", a
declarat şeful Executivului. "(Vaccinul- n.r.) o să-l avem, la
începutul lunii ianuarie, vaccinul la Institutul Cantacuzino, şi o
să-l aplicăm potrivit standardelor naţionale, repet, acreditate,
recunoscute şi care să fie oficiale. (Copiii- n.r.) vor fi
vaccinaţi atunci când va trebui, dar nu voi accepta ca în România
copiii să fie testeri sau cobai pentru medicamente produse în altă
parte şi care nu au fost validate acolo", a conchis Emil Boc.
(M.T.)
Sursa: gandul.info