O nouă atenţionare de cod galben pentru ninsori a fost emisă de
ANM pentru zilele de luni şi marţi până la ora 3.00, în şase
judeţe: Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi şi Ialomiţa.
Aici şi în partea de sud-est a ţării vor fi precipitaţii, mai ales
ninsori, iar în Dobrogea, Bărăgan şi Lunca Dunării vântul va bate
în rafale, ajungând până la 50 - 60 de kilometri pe oră. În cele
două zile cu cod galben, în Delta Dunării şi pe litoral va ploua şi
se va forma polei. Ziua de luni se răceşte, însă, în majoritatea
regiunilor ţării, vremea ajungând geroasă în nord, centru şi vest.
Cel mai cald va fi pe litoral, unde maximele ar putea ajunge chiar
şi la 5 grade Celsius. În nord-vest şi în depresiuni, însă,
maximele se situează la minus 4 grade. "În Bucureşti vor fi nori şi
precipitaţii mixte ziua, cu ninsori noaptea. Vântul bate mai slab
la începutul zilei, apoi până la moderat. Maximele ajung la zero
grade, iar minimele, între -4 şi -3 grade", ne-a explicat
meteorologul de serviciu de la ANM.Marţi, minime de -13 grade, maxime de 5 grade
Cele mai mari temperaturi din ţară vor fi cuprinse între -6 şi 4 grade; cele mai mici - între -13 şi 3 grade Celsius, în depresiuni. În Capitală, dimineaţa zilei de miercuri va fi geroasă şi înnorată, la fel şi noaptea, prezentând în plus ceaţă şi chiciură. Din fericire, vântul de abia va sufla. Valorile maxime se situează între -3 şi -2 grade, iar cele minime coboară până la -12 grade Celsius. "Joi, deşi temperaturile cresc uşor, vremea continuă să se menţină geroasă noaptea şi dimineaţa, mai ales în partea de nord, în centru şi în est. Aici, izolat, va ninge slab. Pe crestele muntoase mai înalte vântul va avea intensificări susţinute. Maximele vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade Celsius, iar minimele, între -13 şi -3 grade. Şi în Bucureşti vremea se menţine rece noaptea şi dimineaţa, deşi temperaturile cresc uşor. Aici, maximele ajung la 0 grade sau un grad, iar minimele, la -9 şi -8 grade".
Martie cu maximede peste 20 de grade şi minime de -10 grade
Primăvara aceasta va fi una obişnuită. În luna martie, cele mai mari valori pot depăşi 20 de grade, în partea de sud-est, respectiv cu 5 grade mai mult decât temperatura normală a perioadei. Ceea ce nu înseamnă foarte mult, spun meteorologii, din moment ce am avut 18 grade în luna ianuarie a acestui an. Recordul acestei luni s-a înregistrat în 1952, la Odobeşti, când am avut 32,8 grade. Altfel, în vestul ţării, luna martie va avea un regim termic sub valorile normale, se mai arată într-un raport ANM. În nopţile cele mai reci, minimele coboară sub -10 grade. Va ploua mai mult decât ar fi normal pentru această lună în jumătatea nordică a ţării şi local, în rest, aşteptându-se şi inundaţii.
Sursa: gandul.info





