//
Cosmetice Ladys - Inscriere Reprezentanti Gratuit

Udrea i-a lăsat pe deputaţi fără replică: le-a spus că ar trebui să fie mândri că au votat-o ministru al Turismului şi că sunt români

Ministrul Turismului, Elena Udrea, şi reprezentanţii PNL şi PSD s-au bătut pe microfonul din plenul Camerei Deputaţilor

Deputaţii au încercat să dezbată, marţi, raportul Comisiei de anchetă Udrea, prilej pentru noi şicane şi acuzaţii reciproce. Mărul discordiei a fost de această dată tribuna Camerei Deputaţilor, pe care ministrul Turismului şi-a disputat-o cu contestatarii ei din PSD şi PNL. După ce liberalul Ludovic Orban a prezentat concluziile Comisiei, Udrea a luat cuvântul pentru a se dezvinovăţi. Discursul ei i-a exasperat pe parlamentari întrucât a durat aproape o oră, adică până la expirarea timpului alocat acestui subiect, astfel că liberalii şi pesediştii au rămas fără posibilitatea de a se exprima. "PSD şi PNL sunt acum în aceeaşi bancă a opoziţiei, iar înfiinţarea Comisiei este doar o parte a luptei electorale în dispreţul legii", a spus ministrul PD-L în plen, cu aceeaşi atitudine bătăioasă de care a mai făcut paradă în relaţia cu Parlamentul, remarcând chiar că deputaţii ar trebui să fie "mândri" că au votat-o ministru al Turismului şi că sunt români. "Probabil că ar trebui să mă cercetaţi şi pentru că am readus TUI în România începând cu anul 2010", li s-a adresat Udrea deputaţilor de la PNL şi PSD. "Aţi tăvălit în Parlament toate companiile ce au lucrat legal cu Ministerul Turismului şi care au investit gratuit în turism. Evident că sunteţi de acord cu raportul şi-l veţi vota ca un înalt act de patriotism. Raportul este profund mincinos şi dăunător unui stat de drept încă fragil", a conchis Udrea, după cele 50 de minute de discurs, moment în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a supus la vot raportul. Decizia a stârnit protestele PNL şi PSD, lăsaţi "fără replică" de Udrea şi pedelişti. Ei au cerut continuarea dezbaterilor, fără succes însă. "Nu ne respectaţi dreptul la opinie", i-a spus preşedintei Camerei pesedistul Nicolae Bănicioiu. "Aţi condus prost şedinţa…sunteţi inflexibilă şi e păcat", a intervenit şi liberalul Eugen Nicolăescu. PNL şi PSD au apelat la o soluţie avarie - au părăsit sala, lăsând astfel şedinţa fără unul dintre secretari. Roberta Anastase nu a putut decât să suspende lucrările, în vreme ce Elena Udrea a declarat, la final, că ar fi putut vorbi mult mai mult. "La cât de lung a fost şirul acuzaţiilor şi cât de detaliat s-a exprimat domnul Ludovic Orban aş fi avut nevoie de mult mai mult timp să răspund tuturor acestor acuzaţii total nefondate", a susţinut Udrea.

Sursa: gandul.info

Stiri asemanatoare:

    Sedinţa Camerei Deputaţilor pe raportul Udrea a fost suspendată de preşedintele Camerei, Roberta Anastase. Deputaţii PNL şi PSD au ieşit din sală şi au cerut convocarea conducerii Camerei. Mai citeşte şi:Udrea: Comisia de anchetă este ilegală, iar acuzaţiile nefondate Şedinţa de plen a fost suspendată după o pauză de consultări de 10 minute. Iniţial Preşedintele Camerei, Roberta

    Deputaţii dezbat marţi în plenul Camerei raportul Comisiei parlamentare de anchetă în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea. Pe ordinea de zi se va afla şi raportul Comisiei parlamentare de anchetă în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi. “Marţi, de la 11.30 la 12.30, în principiu, dar s-a convenit ca până la epuizare,

    Raportul Comisiei juridice în cazul Ridzi a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor cu 156 de voturi “pentru”, cinci “împotrivă”, trei voturi fiind anulate, potrivit anunţului oficial din plen. Înainte de anunţul oficial, la finalul numărătorii, se anunţase că s-au înregistrat două voturi “împotrivă”. PDL nu a participat la vot. Deputaţii au dezbătut, în urmă cu câteva săptămâni, raportul Comisiei juridice a Camerei

    Senatorul Mircea Andrei a fost ales în fruntea Comisiei de Justiţie şi relaţii externe a PDL într-o şedinţă la care au fost prezenţi premierul Emil Boc, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase şi ministrul de externe, Teodor Baconschi. Sursa:http://www.gandul.info/politica/sefia-comisiei-de-justitie-a-pdl-castigata-de-un-senator-milionar-cati-bani-are-in-conturile-din-elvetia-8848450

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat că este o susţinătoare a alăptării la sân Sursa:http://www.gandul.info/news/roberta-anastase-imi-doresc-foarte-mult-sa-am-copil-si-sa-l-alaptez-daca-or-fi-gemeni-doamne-ajuta-8552876

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, după ce a participat la o dezbatere privind alăptarea, că şi-ar dori să aibă copil şi să-l alăpteze, arătând că s-ar bucura dacă ar avea gemeni. Sursa:http://www.click.ro/news/bucuresti/Roberta-Anastase-doresc-copil-alaptez_0_1222677774.html

    Parchetul instanţei supreme a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi secretarul Camerei, Sever Voinescu Cotoi, apreciind că nu a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală sub aspectul lipsei cvorumului la şedinţa pe Legea pensiilor. Sursa: {sursa}

    • Deputaţii jurişti au 15 zile pentru a decide dacă o lasă pe Elena Udrea fără imunitate parlamentară, după care va urma un nou vot în plenul Camerei Deputaţilor Monica Iacob Ridzi şi Elena Udrea au fost “sancţionate” de parlamentarii opoziţiei – sau ai “Coaliţiei Grivco”, după cum au comentat “inculpatele” – cu două voturi ce au avizat, respectiv recomandat, începerea

    Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat că ancheta declanşată de Comisia parlamentară a funcţionat ilegal, iar acuzaţiile care i-au fost aduse sunt nefondate. Udrea a vorbit aproape 40 de minute deputaţilor reuniţi în plen pentru a vota raportul Comisiei de anchetare. Ministrul Turismului a acuzat starea de ilegalitate în care a funcţionat Comisia de anchetă

    Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a dat explicaţii cu privire la acuzaţiile de fraudă de la votul pe Legea Pensiilor din 15 octombrie 2010 la emisiunea “Sinteza zilei” de la Antena 3. Sursa: {sursa}

Lasa un comentariu

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD